Da! Da, oameni buni O IUBESC! O ador. O vreau. Pentru mine. Numai pentru mine. Sa imi fie singurul motiv pentru care merita sa traiesc. Femeia asta danseaza ca o nimfa. Cand isi lasa trupul sa fie posedat de ritmul muzicii, viscerele mele incep sa vibreze iar parul mi se incalceste si imi patrunde spre creier cerandu-mi cu fiecare stransore sa o cuceresc. Fiinta mea o vrea.
Dar…vreau sa o am langa sufletul meu nu ca sa o leg cu catuse de stele de tampla mea. O vreau langa mine ca sa o iubesc. Ca sa o fac regina a univerului meu de carton( desi imi este teama ca imi va arde fiinta cu suflul ei dulce). Dumnezeule!
Intr-o zi a venit in camera mea. In camera mea, mica mea garsoniera dintr-un camin de nefamilisti. Si mi-a batut cu degetele acelea mici in usa. Regret ca nu am auzit-o mai devreme, nu vroiam sa provoc alterari ale mainilor sale. Insa, de atunci pe usa mea este un dreptunghi insemnat cu hartie rosie. Dupa ce i-am deschis usa, vazandu-ma ca am ramas mut de uimire, a rupt tacerea sarutand aerul cu buzele acelea( petale de trandafiri insangerati):
- Damian, ma lasi sa intru?
- “ Desigur ingere!”- as fi vrut sa ii spun. Dar… i-am soptit: bineinteles Olivia. Intra.
- Damian. Am nevoie de ajutorul tau. Trebuie sa ma ajuti.
- Vrei sa mut muntii din loc? Nu am decat acel cutit vechi dar pentru tine pot sapa chiar si in stanca. Vrei sa iti aduc luna la picioare? Am o multime de sosete de lana. Daca le leg….pot sa ajung aproape, iar apoi imi voi intinde mana pana imi voi sfarama oasele pentru a ajunge. Vrei sa iti aduc apa din oceane? Sau sa iti aduc intreg oceanul? Am doar acea cana sparta. Dar o sa o lipesc. Nu am bani sa cumpar Super Glue, dar gasesc eu ceva.
- Damian….poetul meu. Nu te vei schimba niciodata.
“Doamne….ce as fi dat in acel moment sa fiu aer. Acea particica de aer care a fost sarutat de buzele ei. Pentru ca asa as fi devenit zeu. Singurul zeu ce traieste pe acest pamant.”
- Damian, vreau sa ma iubesti.
“Ce a spus? Suflete, nu mai visa pentru ca imi inveti mintea sa spuna prostii. Te rog….intelege-ma fiinta ca nu imi permit, macar in aceste doua minute cat o am alaturi sa nu o ascult si sa nu ii sorb fiecare cuvant. Ce a spus?”
- P..pf…poftim?
- As vrea sa ma iubesti.
“ NU! Nu am auzit gresit.”
- Ce vrei? “Te rog inger, nu te razgandi. Sopteste-mi aceleasi cateva cuvinte care ma fac sa imi doresc sa fiu intruchiparea barbatului perfect”. Olivia, te rog repeta pentru ca sunt sigur ca …. Ca….vezi tu, cred ca nu am inteles bine. Asculta-ma. Nu! Nu nu nu! De fapt spune-mi pur si simplu. Fi atenta pentru ca repet intrebarea. “ Te implor inger al meu pastreaza-ti acelasi cuvinte ca si raspuns”. Mai spune-mi o data: cu ce pot sa te ajut?
- Damian….vreau sa ma iubesti.
Nu sunt nebun,nu? Ochii aceia ma priveau ca doua vapai. Din adancul sufletului ei, prin ochii ei ma pandeau doi lupi infometati. De iubire? Sa fi fost infometati de iubire?
- Cum adica…sa te iubesc? Ce pot sa fac? “ intrebam cu teama, cu nesiguranta. Speram sa imi spuna ca are nevoie de mine ca omul vietii ei. Dar ma temeam ca ma doreste doar pentru a-I sopti cuvinte mari”.
- Damian….ma simt singura.” Capul ei cobori usor catre pamant, lasand sa evadeze cateva suvite de foc din coada aceea de cal prinsa usor cu un zgarci la spate”. Ma simt singura si am nevoie de cineva.” Ah….iubite inger, m-ai gasit pe mine sa fiu alaturi de tine. Te iubesc , te ador.” Vreau sa am pe cineva alaturi care sa ma faca sa simt ca este alaturi de mine cea care traiesc, cea care gandesc , nu de mine cea care ma fisez imbracata in rochite si cu fundite in par. “ Dar cum nu te poate iubi cineva pentru ochii astia frumosi ai tai? Minunatii tai ochi, frumosii tai ochi.”
- Deci…Olivia, de ce ai venit la mine? “ Nu nu….minte stai calma. Suflet…stai calm si asculta.”
- Vreau doar sa imi fi alaturi Damian. Ma simt singura. Si as vrea….sa stau putin cu tine. Adica, sa stau la tine in seara asta, se poate?
- Da. Normal, bineinteles. “Ah….”. Tu vei dormi in pat, iar eu….eu o sa stau pe jos. Oricum ma pregateam de culcare.
- Multumesc. Ma simteam foarte rau. Multumesc mult.
- Nu este nimic “inger”, ne vedem maine dimineata.
Copila asta cu parul rosu ca sangele ce imi clocotea in vene si-a facut cuib asemenea unei privighetori in patul meu. Isi puse capul pe perna, PERNA MEA si adormi. De neatins. Parea o nimfa epuizata. Am stat si am privit-o pentru 40 de minute. Incontinuu,fara sa pot spune ceva, fara sa pot pune si eu capul pe perna si sa imi inchid ochii. Am incercat asta de cateva ori, dar figura ei adormita ma ardea.
M-am ridicat din nou, iar imaginea pe care am vazut-o m-a orbit. Era in patul meu,cu fata spre mine. Plapuma ii alunecase de pe trup si acum ramasese prinsa sub o mana. Piciorul ei drept iesise usor de sub atingerea calduroasa a plapumei si se afisa temator cu genuchiul acela minunat. As fi vrut sa ii sarut picioarele. Macar atat. Cateva suvite din parul ei rosu I se prinsesera neastamparate de gat si pareau ca imi pregatesc calea. Vroiam sa o sarut. Trebuia sa o fac.
M-am ridicat usor, m-am asezat in genunchi si am intins mana pana la ea. I-am dat la o parte plapuma neastamparata si i-am aruncat acele suvite undeva pe spate, sa imi pot lasa calea libera. Ea inca dormea. Ce somn dulce...
Ce femeie minunata. Supliciul viselor mele. Temator, mi-am apropiat buzele de gatul ei. Si am sarutat-o. In acel moment, i-am simtit pulsul. Am simtit fuga calda si tropotul sangelui prin vene. Genele i-au tresarit si Olivia, ingerul meu, a deschis ochii. Privindu-ma tematoare a incercat sa ma intrebe ceva, insa i-am oprit cuvintele sarutand-o. In momentul in care buzele ni s-a atins am simtit ca in spatele meu au coborat ingeri si ne priveau. Copila, ingerul meu de pe pamant…mi-a raspus sarutului! Am fost frapat. M-am blocat. Nu mai stiam ce sa fac. Ma asteptam ca ma va lovi, ca va incepe sa tipe si poate chiar ca va pleca in camera ei. Am uitat sa va spun , dar amandoi locuim in acelasi bloc.
Dar nu. Dimpotriva. Mi-a raspuns sarutului. Si-a ridicat asemenea unei fantasme mainile usoare si albe si le-a incolacit in jurul gatului meu. Degetele ei mici imi prinsesera firele de par si asa , ma tragea catre ea. Gura ei era izvor de vis, intunericul unei lumi pline de ispite. Buzele dulci ca ploaie de vara ma intinereau, paream ca sunt un adolescent care saruta pentru prima data. M-am urcat in pat langa ea si am intrebat-o daca imi permite sa impart locul. M-a privit zambitoare. Nu a spus niciun cuvant doar mi-a dat de inteles sa tac din gura si sa continui sa o sarut.
M-am trezit imediat apoi. Fusese doar un vis? Incredibil. Copila inca dormea asa cum mi-o aminteam. Un genunchi inca iesise de sub plapuma iar parul I se prinsese nearanjat in jurul gatului.
Atunci, m-am ridicat in genunchi si am intins o mana catre ea.
Va urma.
Mana mea a ramas suspendata in aer. De acord exista si alte modalitati de a iubi, dar din moment ce traiesti ca o bula de aer intr-un pahar de 500ml plin cu apa minerala, singura scapare este orizontul. Lumea.
Oameni buni, voi ce ati face in locul meu? Stau langa femeia vietii mele si…stau. Atat. Pe colturile marginii lumii as scrie incontinuu: te iubesc! Te iubesc ca un om,ca o stanca, ca un diavol, ca Dumnezeu. Te iubesc asa cum iubesc un om care are tot ceea ce la mine nu exista. Ti-as incredinta toate zambetele si secretele mele.
Asa cum doarme ea…..ah mi-o imaginez alaturi de mine intr-o casa de sticla. Si acea casa ar fi suspendata undeva in magie si superficialitate. Acea casa, ar fi “acasa” pentru noi doi. Intotdeauna. Si nu ar exista nimic mai mult, nimic mai putin. Ar fi sustinuta deasupra unor stanci, si de jos ar izbucni zilnic ape, picuri de apa de ocean. Ploile ar cadea invers si soarele ne-ar incalzi talpile goale. Satana ne-ar privi dansand dezbracati iar Dumnezeu ne-ar oferi paturi cu care sa ne invelim.
"Nu as putea sa ii fac nimic fetei cu parul de foc. Nimic din ceea ce ea nu vrea."
Mana mea s-a reintors asemenea valurilor langa mine. Si am adormit. Am adormit visand-o pe ea. Pe cea pe care nu o am si nu as putea sa o am niciodata. Nu stiu cand, cum am adormit, dar dimineata am auzit apa coborand siroaie, urland in timp ce fiecare picatura este eliberata din dus. M-am ridicat temator si m-am apropiat de baie. Usa era intredeschisa. Aburi usori, asemenea pufaitului unui dragon antic se revarsau pe usa. Uitandu-ma,am vazut…..
Imaginea pe care am vazut-o….nu,nu, nu, nu, nu, pot sa v-o explic. Copila mea, ingerul meu bolnav de iubire era acolo. Parul rosu devenise mai inchis decat mi-l aminteam eu. Frumoasele ei bucle disparuse-ra sub greutatea apei. Si parfumul….parfumul pielii sale era ametitor. Mirosea a cafea, rodii si menta. O iubeam! In circumstantele astea o iubeam mai mult ca niciodata. Nu pentru ceea ce facea, nu pentru conjunctura, ci pentru tot ceea ce era ea.puteam sa raman acolo toata ziua si sa imi imaginez macar cateva clipe alaturi de ea. Imi doream sa fiu langa ea, sa ii simt fiecare atingere! Sa o sarut cu atata pasiune incat sa simta mult mai multe decat a simtit si si-a dorit vreodata sa simta. Imi doream sa fie a mea atunci si acolo. M-as fi putut duce foarte bine langa ea. Sa fim doi parteneri indragostiti care imparta apa in acelasi dus, care impart aceeasi inima in doua piepturi diferite.
Totusi…am plecat inapoi in camera. Si, oameni buni, am avut o revelatie: am vazut un pian deasupra unui mormant. Si m-am imaginat pe mine ramas singur. Asa ca….m-am decis sa imi iau viata in maini.
II VOI SPUNE OLIVIEI CE SIMT PENTRU EA! Dar nu fata in fata pentru ca nu am curajul acesta. II voi scrie o scrisoare! DA! I-o voi piti in geanta si apoi….voi vedea. Asa ca , fara sa stau prea mult pe ganduri m-am apucat sa scriu:
va urma
“ Nu, iubita mea, Nu minunea mea,
Nu prostuta draga,
Nu, lac albatru al iluziilor mele
Nu, inger mult prea accesibil pentru a nu te socoti si diavol,
Nu, diavol imposibil,
Nu , nenorocire tandra si de nedezlegat,
Nu,te rog, nu insista
Nu te bizui pe incapacitatea mea de a te refuza
Asculta-ma: tu esti informatia fundamentala a vietii mele, distrugatoare a tuturor parantezelor din existenta mea
Lasa-ma te rog sa iti cumpar pantofi
Sau un balansoar de pe strada Sfantul Ion,
Sau covrigi,sau un troleibuz personal,
Sau o cutie de sapunuri de baie, stiu ca iti place sa faci baie ore intregi,
Sau o scara interioara cu care sa urci in interiorul tau,
Iti cumpar un calambur, un banc cu iepurasi, ti-l povestesc rar, ca sa il intelegi, ti-l spun de doua ori,
Lipsita mea de umor, ispita mea la haz,
Sau daca vrei, iti mai cumpar o pereche de cizmulite, sa ajungi la a 44-a pereche de cizmulite,
Te duc la dentist, iti cumpar o bormasina care nu provoaca dureri,
Iti cumpar toate arhipelagurile din lume toate parfumurile, toate tranchilizantele, sa le aruncam de pe fereastra in strada, sa transformam toate pilulele de Valium in confeti( asa cum mi-am propus ieri),sa inventam un nou carnaval in care toate acele confeti sa fie antidepresive.
Iti dau toata colectia mea de stiri demente.
Iti cumpar ce vrei, mai putin bratara ( inventata de americanca aceea nevropata) dotata cu sistem de electrozi direct legat la puls care suna la orice schimbare de ritm cardiac,
Nebunie, nebunie , nebunie
Asa nu vom putea trai, caci,ce facem daca bratara suna in timpul unui sarut?
Ce facem daca ne speriem cand nu trebuie sa ne speriem?
Gandeste-te! Gandeste-te! Gandeste-te!
Circumvoluntiune blestemata a sufletului meu!
Haide sa iti cumpar totul!
Te iubesc papusa de cristal cu par de foc.
Haide sa incercam o dragoste la prima vedere in urmatoarea ora dupa ce citesti scrisoarea”
va urma
Au trecut 10 zile. Astazi se implinesc 10 zile de cand i-am scris acea scrisoare Oliviei. As da orice numai ca sa am un raspuns de la ea. As da orice pentru a-i mai avea o data ocazia de a o atinge, chiar si ca acel „ cel mai bun prieten „ asa cum ma considera ea.
"Eu nu inteleg nimic. Nu inteleg de ce nu raspunzi chemarilor mele.", strigam in sinea mea.
Am ajuns sa iubesc noaptea doar pentru ca la chemarea lunii ies lupii la iveala. Si acei lupi imi rod acum inima. O sfarama intre colti si o arunca la gunoiul creat de tine. Gunoiul care ma faci sa ma simt. Te iubesc cu ardoarea soarelui si cu raceala marii adanci pana la un Dumnezeu ce salasluieste sub pamant. Pentru mine esti lumina de dincolo de o padure de smarald intunecat. Pentru mine esti copilul care asteapta cu nebunie sanul mamei sale sa ii dea sarutarea vietii. Pentru mine esti tot. Si nimic.
Sunt primul si principalul tau prieten. Da? Cel mai bun prieten pe care l-ai avut pana acum! De ce? DE CE? FAPTURA de iad. Tu cand te trezesti dimineata si deschizi ochii, pleoapele tale lumineaza Raiul. Esti intunecata. Esti o damnata. Esti o fiinta .....Ah.... ti-as spune tot ce nu crezi ca am in mintea mea langa imaginea ta.
M-ai tranfosrmat intr-un strigoi. Intr-un prost tinut de gat, asemenea unui caine, de mainile tale de zeita. M-ai transformat intr-un copil ce te priveste goala la dus si viseaza macar un sarut de la tine.
Nu! Nu! Viata mea fara tine nu are rost. Si nu vreau sa fiu un adolescent ce CREDE ca iubeste. Fara tine, soarele meu va apune. Da! Da faptura. Da! Da proasto! Nu ...nu am vrut sa iti spun asa ceva. Da, iubita mea, dragostea mea, liliacul meu frumos parfumat. Parfumul pielii tale de rodie si menta imi imbratiseaza narinele si eu mor,mor dupa tine.
Dar daca tu nu ai de gand sa imi raspunzi la acea scrisoare....sa imi spui orice. Orice. Fie si „pierde-te” copil de nebun, lunatic, indragostit de lupii ucigasi. Daca nu vei face asta, eu voi muri.”
Acestea erau cuvintele pe care Damian i le-a spus in aceasta noapte tarzie la telefon Oliviei in timp ce murea de nesiguranta si de teama. Raspunsul ei?
Va urma..
Dupa atatea zile de absenta, intr-o noapte in care o luna rosie ca focul se oglindea pe cer, citeva ciocanituri firave incercau sa se incrusteze in usa apartamentului lui Damian. Noaptea era amara. Rece. Umeda. Barbatul statea atarnat de cracul unui pat, deja rupt si el. Era ametit in valtoarea sentimentelor,prizonierul unui vartej de intrebari fara raspuns. O sticla de coniac se cobora usor catre podea. Grija pe care o avea pana atunci pentru lucrurile care intr-un fel sau altul ii apartineau chiar daca ii erau sentinta catre o viata nenorocia, lipsea acum total. Sticla a fost aruncata cu putere pe acea podea rece, si dupa caderea ei, a incercat sa se adaposteasca undeva, intr-un colt al camerei langa alte surate, golite si ele de setea barbatului.
“ Am devenit un alcoolic nenorocit. Beau taria asta ca si cum mi-as bea sufletul. Sunt un …prost cu un suflet sarutat. Asta imi trebuie daca ma indragostesc de zeite schingiuite. “
Ciocanitul inca se auzea in usa. Insistent ca o ploaie de primavara. Acel sunet a creat un ecou puternic in camera goala.
“ Sa fie Olivia?” remarca Damian cu speranta in ochi. “ Daca este ea? In sfarsit sa fi raspuns chemarii mele? Intr-un final sa fi decis sa imi dea un raspuns? Dumnezeule, a trecut atat de mult timp incat viscerele mele s-au amestecat in corp. Nu… nu mai gandesc limpede.”
Ciocanitul continua sa se auda. La un moment dat, vazand ca in ciuda tuturor “chemarilor” ei, barbatul nu ofera nici un raspuns, Olivia ( caci intraadevar ea era cea din cealalta lume, de dupa usa inchisa) decise sa rupa tacerea:
- Damian! Damian esti acolo?
“ AH…ah martie, marite coniac. I-am auzit vocea. Da! Stiam eu ca ea era din momentul in care i-am simtit mirosul pielii. Miros de rodii amestecat cu menta. Ea este. Dar nu! Nu pot vorbi acum cu ea. Sunt o epava umana, o bucata dintr-o veche barca aruncata in urma furtunii pe tarmul acesta imbibat cu alcool. Sunt putred acum in timp ce ea emana fluorescenta. Nu as putea sa ii vorbesc. Ma crede poetul vietii ei, cavalerul in armura de cuvinte. Indiferent de raspunsul pe care il voi primi legat de acea scrisoare, trebuie cel putin sa imi pastrez reputatia. Pleaca ingere! Pleaca caci maine te voi cauta“
- Se pare ca nu este acasa. Sau este prea suparat pe mine pentru ca de atata timp nu i-am raspuns chemarii scrisorii tale. Dar a fost …of Damian, voi reveni maine. La revedere, poetul galaxiei mele, sufletul meu.
“Pana maine, adio inger!” paru sa geama usa alaturi de betivul care se sprijinea de ea, sarutand umbra pasilor Oliviei
Va urma...
Zorii zilei apar pe cer ca niste zgarieturi nebunesti ale soarelui. Stiti? Acum bietul Dante al paradisului nostru, Damian pare rastignit in asternuturile ingalbenite de trecerea zilelor. Uitandu-ma la el, de undeva de sus, dintr-un loc pe care el nu pare sa il cunoasca vad un suflet schingiuit in cautarea iubirii. O asteapta. Isi asteapta ingerul evadat din rai.
- Esti atat de frumoasa , inger dulce, afirma el in tacerea camerei. Inima nu ma lasa sa te uit si parca as vrea sa iti fur numai un sarut si atunci m-as simti ca un cavaler al Camelot-ului capabil sa traverseze lumile cunoscute si necunoscute noua. Privirea lui se coboara pe podeaua rece si rupse intunericul din inima sa.
“ Trebuie sa o caut pe Olivia. Nu imi mai permit inca o zi in infernul asta. Infernul meu departe de ea, etern rai mascat in durere. Nu! Nu oameni buni. Trebuie ca o data pentru totdeauna sa imi fac putin curaj ca sa ii cer libertatea de a fi alaturi de mine. Ma gandesc….stiti ce i-as spune? M-as imagina asemenea unui soldat care urmeaza sa plece la razboi. Ar fi caraghios. Dar ar fi o poveste frumoasa. Eu, soldatul care urmeaza sa plece la razboi, iar ea, dulcea iubita osandita sa ramana acasa, peste hotare, intr-o lume indepartata”. Ar fi cam asa:
<< “ Ma trimit in razboi iubita Olivia!”
“ In razboi? Nu se poate!” S-ar indeparta grabita de langa mine. Spasmodic , trupul i-ar cauta explicatii. “In razboi? Nu,nu e posibil. …”
“ Ba da. Maine trebuie sa plec. “
“ Dar cum…. De ce asa, dintr-o data?”
“ Stiu asta demult. Acum o luna am primit instiintarea. Dar nu am vrut sa iti spun nimic… Ma gandeam ca…”
“ Cum? “ –ar simti ca nu mai are aer. Zadarnic ii rasufla toracele , nu mai avea decat dezamagiri de inghitit. “Maine?” – maine…maine va pleca…maine, asa s-ar gandi . “Nenorocitule! Mi-ai promis atatea…” – si acum plec? “Ma parasesti cand mi-ai jurat ca vei fi mereu langa mine? Prefer raceala plumbului in schimbul atingerilor mele? Pleci? “Pleci? Maine? Nu se poate. Nu poti sa faci asta! Mi-ai promis…”
“ Olivia nu intelegi. Nu depinde de mine..”
“ Nu de tine? Nu tu trebuia sa imi spui? Nu tu trebuia sa ai grija de sufletul meu?”
“Ba da” – lacrimi ar evada din ochii mei. “ Olivia nu intelegi. “ M-as ridica incet, ucis de imaginea noastra plangand…. As privi chipul ei si m-as duce usor catre ea. “ Am nevoie de tine acum. Imi este teama. Imi este teama nu pentru viata mea, ci pentru tine. Imi este teama ca ma voi trezi dimineata si tu nu vei fi acolo sa ma mangai. Sa imi zambesti. Sa ma simt om. Nu sunt om daca nu te am pe tine alaturi. Cu tine simt ca sunt un inger… Acum plec sa vanez sange. Cum as putea sa ma intorc cu aceeasi privire, cum as putea sa iti mai ating pielea asta alba cu mainile patate? Cum Adriana? Priveste-ma! Priveste-ma ingerul meu! nu plange. Ochii tai sunt prea limpezi pentru lacrimi…”
“ Nenorocitule….”- numai atat ar reusi sa spuna…..
“ Da . Da sunt un nenorocit. Da sunt! Te-am ucis pe tine. Ti-am ucis sperantele. Da sunt un nenorocit. Dar nenorocitul asta ce alearga acum dupa sange te iubeste. Olivia esti singurul lucru ce ma face sa lupt… te iubesc….”. Asta i-as spune.
“ Minti. Ma iubesti si pleci? Cum? Nu imi spune ca asta ti-e datoria. Mereu ai fost un razvratit! Sau….ma salvezi de tine fiindca ma iubesti? Cum este Damian? Haide ….minte-ma. Minte-ma printre lacrimi. Spune-mi! Spune-mi ce nu ai sa spui niciunui mort de pe campul de batalie. Spune-mi ca ma iubesti dar pleci sa te imbratisezi cu noaptea in fiecare seara. Spune asta!” – ii era ciuda. Si ma durea ceva …in adancul sufletului. Si nu vroia sa ma lase sa plec. Insa…ma ura pentru momentul asta. A inceput sa ma lovesca cu pumnii in piept. Ma omora ideea ca eram neputincioas. Ca oricat as planga, orice as face, in zori eu urmam sa plec….Si poate ca nu o voi mai revedea.
Prin amalgamul de lovituri mi-as fi gasit scaparea. As fi sarutat-o! Printre lacrimi. Cel mai dureros sarut din viata mea. I-am simtit iubirea, i-am simtit teama. l-am simtit ca nu vrea sa plec. Ca simte si el, ca locul nostru e acolo, in camera aia incalzita de lumina lunii. Ne-am sarutat cu durere. Era ultima seara in care o vedeam. Si o iubeam…o iubeam atat de mult incat imi doream sa traiesc etern acel moment. Si apoi, cand voi iesi din eternitate,o voi astepta. Atat cat va fi nevoie. Uitasem ca era totusi o femeie. Mi-a oprit loviturile si m-a sarutat. Ultima seara. Aceea era ultima seara. Vroiam sa fie a mea. Pentru prima data, in ultima mea seara.
Si asa, ingerul s-a daruit unui alt inger in ultima lui seara pe pamant.
Printre lacrimi. Iubind si din iubire daruindu-l mortii. Era imposibil de crezut. Ma saruta… simteam ca ii parea atat de rau ca pleac,atat de rau…..
Mi-a tinut capul la pieptul ei. Incet …incet am capatat iubirea. Printre lacrimi. Imi era teama ca nu o voi revedea. Si ma saruta cu putere…eram al ei. Al ingerului. Singurul ce urma sa devina demon.
Si am inceput sa dansam. Patul ne era Dumnezeu, si saruturile suflul. Eram doi cersetori ingropati in dorinta. M-am culcat in fata ta si te-am lasat sa ma privesti asa cum ma priveai cand ieseai uda de dorinta din camera mea. Ti-am citit privirea si ti-am daruit trupul meu sa iti fie panza, iar amintirile ce ne legau iti serveau ca sevalet. Am pictat nori si campinii, oameni indragostiti ce se innecau in saruturi. Pentru fiecare dintre ei, limba mea iti desena litere argintii pe trup. Raspunsul tau? Mainile ude se urcau incet pe umerii mei. Ma deranjai. Imi deranjai dansul. M-am supus. M-ai ridicat, iar trupul mi s-a legat etern de al tau. Ti-am simtit palmele cum se prindeau de mijlocul meu, ti-am simtit bratele cum ma strangeau tare, tot mai puternic apropiindu-ma de trupul tau. plangeam amadoi….Plangeam gandindu-ma ca asemenea fericire nu voi mai avea decat atunci cand vei reveni aici… Bratele ei imi ofereau coroana , in timp ce ochii ei ma priveau. Imi soptea interupt “ te iubesc” , dar nu luam in considerare. Eram al ei, si sub lumina bolnava a becului din camera mea, m-am decis in fata universului ca voi fi al ei.Degetele pictau in atingeri spatele, ochii se jucau pe coapse, pupilele hipnotizau sanii, parul mangaia obrajii. Respiratie tardiva, sacandata inghitea aerul iar buzele cerseau mai mult. Tot mai mult! Era a mea. Acolo , atunci, numai pentru mine. Si eu isi dorem sa evadez in bratele mortii. Imediat. Sa plec de acolo……
Dimineata….
Patul de langa ea era….gol. Rece. Sarutul de pe frunte , trandafirul alb ce se odihnea pe pat ii aminteau de noaptea de dinainte. Si-ar fi atins obrazul; inca mai simtea lacrimile uscate. Ar fi vrut sa imi simt parfumul in acel trandafir. Cum l-a ridicat, din el a picat un glont. Ruginit. >>
“Exact asa ar fi. O ultima si totusi prima seara cu frumoasa Olivia. Dar asta este numai un vis. Minunat…dar numai un vis.
Totusi, acum ma duc la ea. “
Va urma…..









Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu