
Imi e dor sa ascult lucrurile pe care nu le-ai zis niciodata.
Imi e dor sa dor sa sper ca in fiecare zi va fi un nou moment de intoarcere.
Si parca noaptea se afla tintuita pe un pat de spital…
Linistea isi face perfuzii din somnul ei…
Si o ameteste cu drogul zgomotului.
Nu imi deranja stelele! Le vroiam topite pe asfaltul asta inghetat!
Nu vezi? De unde flacarile daca mintea nu arde in albastrul marii?
Si spuma inecata in degradarea asta perfida..
Si saruturi ametite de avalansa sangelui in conductele pietrei din tine.
Picura din cer. Se danseaza pe pielea ta. Cuvinte de vant si aer apar prin parul tau, pe mainile tale.
Nu mai conteaza sfarsitul caci ce a fost ai cantat tu! Corzi rupte de chitara se reintregesc in teiul asta ars de scandura unui fulger. Miros inghetat de “a fost” apare prin bulele de aer ce picteaza panza vazduhului.
Degeaba.
Suntem numai niste soldati intorsi din spuma. Alergam “acasa” pe sub mese pline de dulceturi, si ne imbracam in halate parfumate dupa dusuri continue. Ce credeti ca putem spala? Iubirea? Suferinta? Nimic.
Suntem o haita de lupi ce devoreaza speranta. Sangele visului se prelinde pe coltii “maturizarii”. De unde atata putere in niste papusi ametite de fericire? Vanatori cu aripi de demoni ce alearga la lumina becurilor sparte. De unde atata lumina prin penele voastre? Nu aveti asa ceva! Nu sunteti ingeri! Nu sunteti decat…”a fost” luat de vant si strangulat de raceala marii.
Imi e dor sa iti explic ce scrijeleste cu unghii rosii mintea mea pe peretele fotografiei tale.
Crezi ca sunt nebuna? Imi metamorfozez lumea in vulturi, lupi, rasina, lacuri, nori si poate chiar si in furtuni, poate chiar si in tine. In ochii tai a ramas privirea mea ce iti canta sufletul….ce iti canta zilele….
Mie imi e dor…dar tie?


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu