Mi se pare ca te cunosc dintotdeauna. Dar nu cred ca e asa. Mi se pare. Asa cum si soarelui asta i se pare ca nu incalzeste fiecare zambet. Am conjurat timpul…crede-ma! Am fost in templul lui….si l-am implorat sa imi inteleaga bataile inimii. Si secundele, secundele astea bolnave au judecat pentru mine. Chiar si minutele mi-au tinut partea, iar…anii si noptile, au ascultat pledoaria mea si au clipit. Au clipit a incuviintare!
Si totusi….uita-te ! da! Uita-te si admira sufletul asta al meu care nu imi intelege teama. e iubire poate? Sunt oameni de tinichea ce au iesit din dusul sperantelor….au ruginit. Sufletul meu nu e ruginit, dar genele lui sunt. Si ma gandesc….te vad acum cum niciodata inainte nu te-am mai vazut. Te vad zambind cand in fata lor te incrunti, te vad incercand sa fugi, dar lor le spui ca ai sa ramai mereu acolo.
Imponderabil si muzica.
Frica si …. Iubire.
Neinteles dar siguranta.
Teama. teama mea de a ridica privirea din fumul lasat de pasii tai. Intelegi? Nu conteaza. Ma crezi? Asta e necesar. Poate ca nu iti plang pasii, poate ca nu iti suflu nisip peste urme, dar iti mangai pe obraz urma atingerii.
Da …. Timpul m-a declarat nevinovata. De parca nu i-as fi cersit fiecare clipa,….mi-a taiat ata ceasului din trupul tau…..
Si totusi am ramas aici.


sa fie iubire??? asta e o intrebare a carei raspuns se afla in tine:D minunata postare:*
RăspundețiȘtergere