Scriitorii ar trebui cititi, dar niciodata vazuti sau auziti… – Daphne du Maurier

Ai sufletul unui ateu între degetele tale



  Haide, întreaba-mă cum mă simt acum. Habar nu am. Tot ce  ştiu este : dacă ai fi lângă mine acum, nu cred că mi-aş mai aminti că trebuie să te iert. Şi trebuie să o fac fiindcă te iubesc. Ştii tu, iubitule? În momentul în care ţi-am spus da( în oricare din acele sute de momente) am făcut-o pentru că ştiu că nu trebuie să existe între noi un alt cuvânt.
O să îţi spun şi o să ascult de fiecare dată când îmi vei povesti cele mai rele lucruri din viaţa ta. Ca premiu, îţi voi da ce este mai bun în mine. Nu meriţi mai puţin de atât. O să ascult când lumea va încerca să mă convingă de faptul că încrederea mea în tine este cea care îmi va semna piatra funerară a sufletului şi le voi spune că am decis să mă mint iubind.
O să te întâlnesc poate , după luni în care nu ţi-am mângâiat obrajii. Îţi vei ridica privirea şi îmi vei spune că ţi-a fost dor. De mine sau poate de momentele pe care le-am petrecut împreună. Oricum ar fi, orice cuvinte mi-ai arunca pe lobul urechii, tot la mine vei ajunge. O să te privesc de sute de ori cum îţi bei cafeaua de fiecare dimineaţă. O să te urmaresc cu o atenţie la fel de devoratoare ca privirile unui lup cu piciorul rănit de fiecare dată când vei fuma. Pentru că, după acea ţigare ucisă cu cruzime mă vei săruta. Cu o cruzime şi mai mare. Cu o cruzime care nu îmi permite să cred că pot aparţine unei alte perechi de ochi.
Îţi promit că nu voi râde la glumele tale amestecate cu zahăr pentru a fi nesărate.
Nu îţi voi crede adevărurile pe care mi le juri când privirea ta e în pământ.
Ştii tu, iubitule? Ştii tu că acum între degetele tale se ascunde ceva? Uită-te sub unghii. Este o creatură mică, poate demnă de milă: sufletul meu. Este în mâinile tale. Bătăturile palmei tale îmi vor oferi adăpost numai după ce le voi fi vindecat.  Ţi se pare absurd că îţi dăruiesc tot ce am şi că nu îţi cer nimic înapoi?
Spune! Ai cumva idee când se va termina povestea asta? Fie ca răspunsul din mintea ta să fie: niciodată.
Mă gândesc la tine numai 59 de secunde dintr-un minut. Este mult sau puţin? Când îţi vei da răspunsul, se va fi terminat şi misterul.
Cum este? Mă crezi? Îţi zic un adevăr cules direct din ochii mei.
A 59-a oară din minutul ăsta ar trebui să îţi spun că îmi lipseşti.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu