Scriitorii ar trebui cititi, dar niciodata vazuti sau auziti… – Daphne du Maurier

Demonii ce îşi dau chezăşie iubirea

În ziua în care Ea nu a mai apărut
Am înţeles că sunt un om pierdut.
Aşa că... m-am sinucis
Omorându-mi chipul dintr-un manuscris.
În seara în care Ea mi s-a dăruit
Am cumpărat trei candelabre de argint
Şi am vândut în toate: stele,
Copii constelaţiilor mele!
De cum a apărut
Am ştiut
Că buzele ei voir aduce în silă
Profanarea preistoricelor săruturi de argilă.
De cum m-a privit
Am ghicit
Că regină a atâtor “ de atâtea ori”
Mă va ierta când iubesc doar pentru noi doi.
Şi în seara în care a fost a mea,
Necunoscuta cu chip de nea,
În seara aceea am visat
Că orice înger poate avea chip de  drac.
Demonul meu, de dragul ei
Şi-a vândut coarnele pe chei;
Şi a dat drept chezăşie
Sufletul a mii de  oameni de iubire.
Inima mea a trecut
Ca un vagabond necunoscut
Prin case fără stăpân
Căutând vorbe din bătrâni.
Inima mea e anonimul omenirii,
Paradoxul legendar al iubirii,
E regina primului dezastru cert
Şi sclava ultimului regret.
Tu, copil al lacrimilor de corbi
Ce ultima picătură veşnic o sorbi
Fii mândră de-i întinde mâna.
Iar de te va respinge scârbită şi îndurerată
Să ai credinţa de a  nu renunţa pe dată.
Să-ngenunchi în faţa ei
În ochi să îţi scapere scântei
Ca în faţa zeilor atotiertători,
Ce te-au iertat de atâtea ori,
Aşa şi ea, biata inima a mea,
De data aceasta, din nou, te va ierta.


 

3 comentarii: