Scriitorii ar trebui cititi, dar niciodata vazuti sau auziti… – Daphne du Maurier

In noi se clatina timpul




Imi imaginez timpul ca pe un fulg asezat temeinic in varful muntelui. Cand se simte sufocat de prea multa iubire, se clatina.
Se clatină timpul, intr-o secunda. In aceasta miscare , pica din varful muntelui, poate chiar din varful lumii. In caderea lui, se sifoneaza, devine diform. Timpul nu este deloc flexibil. Asa ca ajuns pe pamant isi scutura pamantul din urechi, isi arunca puntele incrustate pe fata, virgulele intepenite-n par. Uitandu-se in oglinda raurilor, se spala de regretele noastre, ale fiecaruia, de multitudinea acelor sute de intrebari pe care am vrut sa le punem si niciodata nu am facut-o.

Dar daca timpul ar fi de fapt nisipul din clepsidra, sau limba cea mica a unui ceas de argint? S-ar clatina si atunci...s-ar clatina tacut si nevazut. Atunci viata noastra s-ar clatina cu el si am atarna de un fir de praf. Se clatina timpul pe cadranul chipului nostru, se scutura de orele si minutele arse, isi alunga singur cearcanele de la noptile noastre nedormite.

Dar daca timpul este viata noastra? Efemera, linistita, plina de erotism si placere carnala. S-ar clatina intreaga noastra viata. Am zbura si noi alaturi de el. S-ar clatina si in viata noastra, am trai un timp euforic, un timp ce isi uita propria durere, propriile ganduri. Am trai cu un timp plin de inimi si imbratisari pe care le-am fi dorit. Am trai alaturi de timpul nostru iubirile intregi strivite chiar de ghearele necrutatorului nostru prieten.
Am trai o viata, un timp, iubind.
Deci...este gresit daca concluzia mea este ca timpul suntem noi? Timpul se clatina cu noi, in noi, prin noi.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu