
Si atunci cand ti-am promis….totul apare intr-o ceata completa. De parca as fi fost o fantoma legata la ochi si aruncata in marea linistita din ochii tai. Si asa…fiecare val salbatic din marea asta linistita m-a aruncat pe mal. De parca eu nu faceam parte din ea. Si totusi…ma dorea acolo undeva. Iar acum, din ascunzisul meu te-am auzit chemand…..te-am auzit prin vantul ce suiera si ti-am vazut chipul prin spuma valului.
Initial nu am vrut sa iti raspund…dar era vorba de ceva mai presus de mine. Ca si atunci cand odata cu venirea nopti, soarele imbratiseaza din nou fiecare raza, ca dupa o lunga absenta. Asa m-ai imbratisat si tu. si m-am simtit o raza de soare. Insa….niciodata nu am realizat ca soarele e atat de puternic. Departe de matasea serii in care ne ascundeam dupa norii pufosi, ai aparut tu inconjurat de stelele alungate din rai pentru ca au urmat un inger mai presus de puterile lor.
Si am ingnorat chemarile pietrelor. Ele te cunosteau. Erau amintirile tale dureroase…singurele ascunse departe de frumusetea sufletului tau. Caci totusi e atat de frumos….
Si atunci m-am intors cu spatele la valuri. Eram decisa sa plec mai departe…sa urmareasc pasii aceia necunoscuti mie ale caror urme mai erau pastrate pe nisipul de aur….
Si atunci…..m-ai chemat din nou. Din nou nu ti-am raspuns. Atunci mi-am simtit piioarele atinse de spuma marii, si intorcandu-ma catre mare…..te-am vazut chiar pe tine! Acolo in mijlocul furtunii. Si mi-ai zambit…..uimitor de dulce. Incat intreaga fiinta a simtit ca ingheata…
Ai coborat langa mine pe nisip si lundu-ma de mana m-ai condus printer pietrele amintirii tale. Si ajungand la vechile tale iubiri le-am aruncat in mare. Doar atunci am putut striga odata cu pescarusii ca te iubesc si tu prin florile de gheata ca nu vom fi despartiti.
Si pe fundalul lumii noastre se auzeau sunete de corzi de chitara..sunete ale sufletului tau acompaniate de valurile marii, de durerea pietrelor pierdute si strigatele pescarusilor, indragostiti si ei.
Initial nu am vrut sa iti raspund…dar era vorba de ceva mai presus de mine. Ca si atunci cand odata cu venirea nopti, soarele imbratiseaza din nou fiecare raza, ca dupa o lunga absenta. Asa m-ai imbratisat si tu. si m-am simtit o raza de soare. Insa….niciodata nu am realizat ca soarele e atat de puternic. Departe de matasea serii in care ne ascundeam dupa norii pufosi, ai aparut tu inconjurat de stelele alungate din rai pentru ca au urmat un inger mai presus de puterile lor.
Si am ingnorat chemarile pietrelor. Ele te cunosteau. Erau amintirile tale dureroase…singurele ascunse departe de frumusetea sufletului tau. Caci totusi e atat de frumos….
Si atunci m-am intors cu spatele la valuri. Eram decisa sa plec mai departe…sa urmareasc pasii aceia necunoscuti mie ale caror urme mai erau pastrate pe nisipul de aur….
Si atunci…..m-ai chemat din nou. Din nou nu ti-am raspuns. Atunci mi-am simtit piioarele atinse de spuma marii, si intorcandu-ma catre mare…..te-am vazut chiar pe tine! Acolo in mijlocul furtunii. Si mi-ai zambit…..uimitor de dulce. Incat intreaga fiinta a simtit ca ingheata…
Ai coborat langa mine pe nisip si lundu-ma de mana m-ai condus printer pietrele amintirii tale. Si ajungand la vechile tale iubiri le-am aruncat in mare. Doar atunci am putut striga odata cu pescarusii ca te iubesc si tu prin florile de gheata ca nu vom fi despartiti.
Si pe fundalul lumii noastre se auzeau sunete de corzi de chitara..sunete ale sufletului tau acompaniate de valurile marii, de durerea pietrelor pierdute si strigatele pescarusilor, indragostiti si ei.


M-ai facut sa plang. E asa de frumoas "peisajul" acesta :X Chitara amintirii tale... :X :X
RăspundețiȘtergere